Magazinul Bucur Obor

Fie ca te afli in Bucuresti ca turist sau ca simplu vizitator al unor rude, in trecere prin capitala sau petreci mai mult timp in oras, o vizita la magazinul Bucur Obor iti poate oferi ocazia de a face shopping intr-un mod diferit de orice alta experienta de cumparaturi intr-un mall sau alt magazin universal.

Cu o istorie de peste 40 ani, magazinul Bucur Obor este locul unde poate merge oricine se afla in cautare de produse de calitate dar si de chilipiruri, este locul unde poti gasi de toate pentru toti de la articole de vestimentatie de firma pana la incaltaminte sau jucarii pentru cei mici, articole de mercerie si papetarie, metraje, stofe, gablonzuri, perdele, tapiterii, articole de uz casnic si menaj si pana la produse alimentare, servicii de curatatorie rapida sau retusuri de croitorie.

Infiintat in anul 1975, magazinul Bucur Obor a devenit emblematic pentru Bucuresti inca din perioada comunista dar a continuat sa fie un punct de atractie pentru cumparatorii care doresc sa achizitioneze lucruri pe care le pot gasi doar in Capitala, la preturi bune si toate la un loc.

Zecile de raioane ale magazinelor care au inchiriat un spatiu comercial in Bucur Obor iti pot prilejui ore intregi de periplu printre standuri cu produse extrem de variate.

De toate pentru toti

Poti gasi la Bucur Obor seturi de asternuturi pe care le poti accesoriza cu perne, paturi sau perdele pentru a crea o atmosfera intima si in ton cu celelalte decoratiuni din casa ta, poti gasi suveniruri pentru acasa, mici cadouri pentru cei dragi si inspiratie pentru alte cumparaturi legate de pasiune tale fie ca esti sportiv in cautarea echipamentului adecvat sau un simplu cautator de chilipiruri in materie de produse electrocasnice.

Produse cosmetice, lenjerie intima, bijuterii din aur si argint, vesela de portelan sau bibelouri, marochinarie, blanuri, articole din piele, in Bucur Obor vizitatorii gasesc tot ce-si doresc.

Atmosfera din magazin

Departe de a oferi aceeasi experienta de shopping ca marile mall-uri bucurestene, magazinul Bucur Obor este un spatiu aglomerat in care te descurci cu greu, nefiind prevazut cu zone de recreere sau cu ATM-uri bancare de unde poti scoate bani cash necesari platii cumparaturilor.

Avand in vedere faptul ca sunt putine magazinele din Bucur Obor care ofera facilitatea platii cu cardul, aceasta facandu-se in general cash direct la vanzator sau la casele special amenajate, este o idee buna sa ai bani lichizi la tine inainte de a te aventura in conglomeratul de standuri din magazin.

Cum ajungi la Bucur Obor

Situat la intersectia a patru mari artere din Capitala, Soseaua Colentina, Soseaua Stefan cel Mare, Soseaua Mihai Bravu si Calea Mosilor, magazinul Bucur Obor este foarte usor accesibil tuturor celor care doresc sa-l viziteze.

Se poate ajunge la magazin atat cu mijloacele de transport in comun de suprafata, fiind situat pe linia tramvaielor: 21, 1, 34, dar si a autobuzelor: 301, 101, 143 si 330, a troleibuzului 66 si si pe magistrala de metrou M1 Dristor – Pantelimon la statia care-i poarta numele – Bucur Obor.

Nu rata