EN
RO

Parcul Herăstrău

Gradinile orasului

Parcul Herăstrău

Adresa: Şos. Kiseleff, Sector 1, Bucureşti

Parcul Herăstrău  a fost construit în anul 1936 sub denumirea de Carol II, pe o suprafaţa mlăştinoasă, situată în zona de nord a capitalei. Este unul dintre cele mai mari parcuri ale Bucureştiului, având o suprafaţă totală de 110 hectare. 
Proiectele pentru acest parc au fost realizate de arhitecţii Pinard şi Rebhun, aleile fiind proiectate de arhitectul Octav Dobrescu. Un merit deosebit îi revine arhitectului Fr. Rebhun, care a contribuit la crearea compoziţiei vegetale (arbori, arbusti, flori).
În timp, s-a luat în considerare ideea că parcul poate fi amenajat în două zone: una liniştită, rezervată pentru odihnă şi cultură - pe terenul unde este parcul vechi - şi o zonă destinată odihnei active, sportului şi distracţiilor - situată dincolo de lac. Aceasta a două zonă a fost proiectată de arhitectul Vişan şi tehnicianul Mateescu, astfel încât să se obţină o unitate armonioasă între cele două zone ale parcului.

Puncte de interes:
Zona Expoflora, care se întinde pe o suprafaţă de 15 ha, în care an de an se realizează decoruri florale de o înaltă măiestrie artistică; 
Insula Trandafirilor, creată de arhitectul peisagist F. Rebhun si a cărei compoziţie are două axe, una care deschide perspectiva către Muzeul Satului şi alta care face legătura cu restul parcului.
Gradina Japoneză, amenajată în anul 1998 cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România şi a Fundaţiei Comemorative a Expoziţiei Mondiale Japoneze;
Monumente şi statui, cele mai reprezentative fiind cele care alcătuiesc monumentul dedicat Uniunii Europene. 
Cinematograful în aer liber
Teatrul de vară
Vegetaţia parcului este formată dintr-o varietate de specii de arbori şi arbusti foioşi (arţari, frasini, plopi, salcii, tei) şi raşinoşi ( buxus, juniperus, tazus, forxitia, filadelfiu, spireea, lonicera). De asemenea, în parc se găsesc şi arbori protejaţi: stejarul lui Tagore, plantat în anul 1968 şi cireşii floriferi din Grădina Japoneză, donaţi de împăratul Japoniei. 
Fauna parcului se compune din diverse specii de păsări (mierle, cinteze, coţofene, porumbei , piţigoi) şi mult îndrăgitele veveriţe. Recent, în zona Insulei Trandafirilor au fost aduse păsări exotice (păuni, lebede, raţe caroline, gâşte călifar alb, gâşte califar roşu, gâste de Nil, raţe cu ciuf, gâşte canadiene cu gât roşu, gâşte canadiene, gâşte Magellan, raţe mandarin).

Voteaza: 
2 voturi
Share:    

Galerie foto

  • 26mai07 043.jpg
  • Flori 058.jpg
  • herast 11.jpg
  • herastaru 2.jpg
  • herastrau 1.jpg
  • herastrau 4.jpg
  • herastrau 5.jpg
  • herastrau 6.jpg
  • herastrau 7.jpg
  • herastrau 10.jpg
  • IMG_6991.JPG
  • IMG_7015.JPG
  • IMG_7027.JPG
  • IMG_7188.JPG
  • parcul_herastrau.jpg
  • PL_Fl 038.jpg
  • PL_Fl 040.jpg

Obiective similare

Gradinile orasului

B-dul Regina Elisabeta, Sector 5, Bucuresti

Gradinile orasului

Piața Libertății, Sector 4, Bucuresti

Gradinile orasului

B-dul Tineretului, Sector 4, București

Gradinile orasului

Şoseaua Cotroceni Nr. 32 Sector 6, Bucureşti

Gradinile orasului

B-dul Beijing, Sector 1, București

Gradinile orasului

Calea Floreasca, Sector 1, București

Gradinile orasului

Piața Unirii, București

Gradinile orasului

Şos Kiseleff, Sector 1, Bucureşti

Gradinile orasului

Aleea Circului, Sector 2, Bucuresti

Alte obiective

Cladiri celebre

Str. Izvor, Nr. 2-4, Sector 5, Bucureşti.

Edificii religioase

Calea Victoriei Nr. 47, sector 1, Bucuresti

Muzee | Centrul Vechi

Calea Victoriei, Nr.12, Sector 3, Bucureşti

Edificii religioase

Strada Franceză nr. 33, sector 3, București

Cladiri celebre | Muzee | Centrul Vechi

Str. Franceză, Nr. 25-31, Sector 3, Bucureşti

Edificii religioase

Str. Antim, nr. 29, Bucuresti

Cladiri celebre | Centrul Vechi

Str. Franceză, Nr. 62, Sector 3, Bucureşti

Edificii religioase

B-dul I. C. Bratianu nr. 1, sector 3, Bucuresti

Monumente de for public

Piaţa Arcul de Triumf, sector 1, Bucureşti

Trasee turistice pietonale

Calendar

Acum

-4°C

Ceata

Azi

-6°C / 4°C

Maine

-2°C / 4°C

Curs valutar

Miercuri, 22 Februarie 2012
1 EUR 4.3602 RON +0.0052 +0.12%
1 USD 3.2954 RON +0.0051 +0.15%
alte valute