Caru’ cu Bere, o adevărata legenda vie şi totodată una dintre cele mai vechi berarii ale Bucureştiului, a fost deschis pentru prima dată în 1879 în vechiul han Zlătari şi, după 20 de ani, s-a mutat în Strada Stavropoleos, unde îl putem întâlni şi astăzi. Arhitectura aminteşte celor care-i calcă pragul de ce Bucureştiul a fost considerat odată micul Paris. Picturile murale, vitraliile şi balustradele sculptate sunt elementele distinctive ale berăriei.