Despre Bucuresti

Denumit in Evul Mediu de catre greci “HILARIOPOLIS Orasul  BUCURIEI”, apoi considerat in anii 1800  “Le Petit Paris“, meritandu-si pe deplin aceasta denumire, prin tot ceea ce reprezinta orasul la acea vreme, astazi nu exageram cu nimic afirmand ca BUCURESTIUL, capitala ROMANIEI, este cu adevarat o citadela moderna in stil european.

Cinstea care revine întemeietorului acestui oraş pare a fi disputată de către Bucur Ciobanul, candidatul tradiţiei şi legendei şi controversatul Vlad Ţepeş, omul primului document cunoscut, care atestă existenţa capitalei la 20 septembrie 1459. În realitate, cercetările istorice şi în principal cele arheologice au scos la iveală vestigiile unei cetăţi, databilă încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea. Atunci se nasc "Bucureştii" şi în jurul acelei prime fortificaţii de 160 mp, vor fi ctitorite rând pe rând Curtea Domnească, biserica lui Mircea Ciobanul (1558-1559), uliţele negustorilor şi meseriaşilor, într-un cuvânt oraşul politic şi cultural.

Urbea s-a dezvoltat treptat-treptat, coagulând în jurul vechiului centru istoric satele aflate împrejur. Dâmboviţa a fost un liant al aşezării urbane care i-a căutat dimensiunile naturale, extinzâdu-se mai cu seamă spre nord, în zona lacurilor. Amintirea vechilor sate se păstrează şi astăzi în memoria bucureşteanului, căruia denumiri ca Berceni, Floreasca, Colentina sau Pantelimon îi sunt familiare ca zone componente ale capitalei.

În 1659 Bucureştii devin definitiv capitala Ţării Româneşti. Oraşul se dezvoltă, apar numeroase biserici, hanuri mari fortificate şi prima arteră pavată cu bârne din lemn, Podul Mogoşoaiei (1692), ulterior rebotezată Calea Victoriei în 1878. Este construită mănăstirea Văcăreşti (1724), capodoperă a arhitecturii brâncoveneşti, dărâmată în ultimii ani ai regimului comunist.

În veacul al XIX-lea oraşul se modernizează, fiind ales capitală a României, înfăptuită prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1862. În perioada respectivă a fost cel mai mare oraş din sud-estul Europei după Istanbul.

Apar pavajul, mai întâi din lemn, apoi din granit de Scoţia şi Sicilia, iluminatul, canalizarea şi parcurile publice. De altfel domnia lui Carol I (1866-1914) este timpul marilor edificii reprezentative pentru urbea lui Bucur: Ateneul Român (1888), Fundaţia Carol I (1891), Ministerul Agriculturii (1894), Palatul de Justiţie (1890-1895), Palatul Poştelor (1894-1900), Palatul Sturdza (1899), Palatul CEC (1900), Palatul Patriarhiei (1907), Cercul Militar (1912), Hotelul Athenee Palace (1914), etc.

Devenirea sa naturală şi armonioasă a fost întreruptă de instaurarea regimului comunist (1945-1989). Oraşul a devenit subiectul unui experiment social şi urbanistic devastator. Sute de mii de oameni au fost aduşi în Bucureşti odată cu industrializarea forţată a capitalei. Nelegaţi prin nimic de oraş, noii locuitori au fost instalaţi în blocuri-dormitor care formau la rândul lor cartierele satelit muncitoreşti ale Bucureştiului. În anii regimului Ceauşescu a fost demolată o zonă egală cu suprafaţa Veneţiei pentru a face loc proiectului Casa Poporului. Zeci de biserici, între care monumente de o valoare istorică şi arhitecturală excepţională au fost daramate: Sfânta Vineri, Mănăstirea Văcăreşti, biserica Enei, etc.  

Astăzi oraşul este un amestec de vechi şi nou, tradiţional şi modern, oriental şi occidental, fapt care îi dă pe de o parte aspectul unei metropole eclectice şi neorânduite, conferindu-i pe de altă parte originalitate şi farmec.